Azi de la ora 20:30 tot mapamondul stinge luminile pentru o ora. Sincer, mi se pare un proiect foarte indraznet, dar care anul trecut a determinat 1 miliard de oamenii sa opresca electricitatea pentru 60 de minute. Diseara o sa ma urc pe bloc, sau raman la etajul 10 daca nu pot sa deschid trapa de la acoperis:))) si o sa ma uit cum intra Clujul in bezna. Ne mai trebuie si astfel de perioade de reapaus, ca sa realizam ca toate resursele au limitele lor , iar odata si odata o sa ramanem in bezna de tot. Eu ma bag...voi va bagati?:D Hakuna Matata, guys. Peace;)
Mi-e dor sa incep o postare cu o chestie total idioata si lipsita de sens....asa ca here we go:
Numele aragazului meu e Gina, de unde si pana unde nu am idee. Poate o chema Gina pe producatoare, sau poate la origini aragazurile aveau organe genitale feminine, nu ca acum ar avea masculine, pentru ca imi dau seama ca in urma unui accident nefericit au ramas fara ambele. De atunci aragazurile nu mai au organe genitale:parerea mea=))) Bun, acum ca mi-am spus ce ma macina, sa continui cu lucruri la fel de lipsite de sens, dar care in capul meu si-l regasesc. Am un nou Joe [stiti voi paianjenul ala mare, care obisnuia sa aibe resedinta in cada mea de la valcea] , iar acest Joe e mai enervant la precedentul. Am impresia ca din el ies mai multi Joe si isi incep invazia totala asupra garsonierei mele. Desigur nu e asa, dar pt mine paiajenul represinta o creatura fara cap si fara coada, care isi balangane picioarele scheletice prin fata noastra, inducand o stare de frica profunda, care poate duce mai tarziu la panica in adevaratul sens al cuvantului.
Am inceput sa scriu mai mult, pasiune pe care am cam neglijat-o in ultimele luni...and I think I got my mojo back:D. Atunci cand mazgalesc [sau tastez, ma rog] cuvinte si creez scenarii simt ca pot fi in controlul fiecarui lucru care se va intampla, si asta imi da o stare de bine cum nu va imaginati. Saptamana asta am mers pe jos cam vreo 30 de km in 2 zile. Mi-am umplut ghiozdanul cu provizii, mi-am incarcat mp3-ul si am pornit in excursie pentru a explora imprejurimile Clujului. Cand ma apuca, ma apuca bine:))). Am ajuns seara acasa in ultimul hal, schiopatand de la bataturi si rani deschise, pana si cizmelor mele de "armata" li s-a dezumflat talpa=)))). In sfarsit am facut si eu ceva pe baza unei porniri de moment, cee ce nu mai facusem de ceva timp, si a fost bestial, bine mai putin partea cu bataturile:D. Iar ca o ultima stire , ma apuc sa creez benzi desenate:)))...Vorbesc serios.
Peste cateva zile o sa vin la Valcea, si sincer deja numar orele. M-a plesnit un dor nebun de tot, de-abia astept sa ii vad pe ai mei, pe Rex si Nero, pe Olly si Maxine, pe Coco, gainusa mea cuminte si foarte batrana[9 ani:D]. O sa ma reintalnesc cu prietenii mei vechi din copilarie, si o sa o ardem numai de prostii ca intotdeauna:)), dar punctul culminant al vizitei mele va fi reuniunea Rafiki si gratarul acasa la cole'. O sa fie o zi perfecta care sper sa imi reincarce bateriile, care de vreo luna au ramas de tot fara energie.
Ah yes, and the 80's still kick ass:D Hakuna Matata, guys. Peace;)
Mi-am adus aminte acum cateva zile ca in copilarie eu aveam un prieten imaginar... NU glumesc, chiar aveam si tot ceea ce faceam trebuia sa fie aprobat si discutat cu el; poate de acolo mi-am capatat timiditatea... Nu mai stiu cati ani aveam , parca 7-8 oricum undeva pe vremea inceputurile mele educationale:))), dar din cate imi amintesc era cu mine si la gradinita. Cred ca il chema Cip, nu pot sa imi aduc aminte exact. Parca il vedeam in umbra mea, cum statea el acolo si observa tot, iar cand mai faceam vreo prostie si se rastea mami la mine, cautam confortul lui Cip. Desigur, mintea se dezvolta si cu timpul nu mai crede in asa ceva , dar asta nu insemna ca nu simteam un gol imens cativa ani mai tarziu. Aveam o groaza de prieteni buni dar Cip era plasa mea de siguranta...Nu vroiam inca sa cresc, nici acum nu vreau sa cresc. De ce as vrea sa am parte de oameni fara nici un fel de principii , sau de studii superioare pe care le faci numai ca sa intri in rand cu lumea, sau cu un serviciu de cacat cu sefii care tipa la tine, sau cu un sot caruia nu ii pasa decat de el, de niste copii rasfatati pe care nu ii poti controla si de o moarte trista, fara nimeni langa tine. Asta ar fi unul dintre scenariile sumbre. Nu am ales niciodata sa cred asta si mi-am creat o imagine proprie a lumii care ma inconjura, in care eram tot timpul vesela, in care nimic nu imi facea rau si, facand asta am uitat ca viata are mult mai multe straturi si ca trebuie sa treci prin toate ca sa ajungi sa fii impacat si multumit cu tine. Mi-e dor de Cip...mi-e dor de vremurile alea in care ma simteam in siguranta in care primeam totul cu bratele deschise si nu imi era frica pentru ca stiam ca nu e dracul atat de negru si ca daca alegi sa crezi ca o sa ai parte numai de bucurii atunci asa va fi. Mai e o luna si cateva zile si fac 20 de ani, mi se pare ireal , am impresia ca totul e pus in balanta si totul depinde de mine sa decid in care parte o sa o inclin. Pana atunci nu renunt la hakuna matata si nu renunt la voi, oameni geniali, aia putini care sunteti...voi sunteti singurii care contati, restul sunt irelevanti. In alta ordine de idei, am un vizitator weekend-ul asta, a veni mami si acum o sa ma duc sa o plimb prin oras. Oricat as vrea eu sa neg, e nasol sa stau singura, si pentru 2 zile pot sa ma simt iar ca un copil tont care vrea sa fie rasfatat. Peace, guys;)
Ok...vineri seara-aproximativ liniste; Vineri noaptea-not so much; Sambata dimineata-chinul continua... Si nu, nu ma refer la oamenii petrecareti din bloc, sau certuri si divorturi inopinate, ci la un caracter animalic care imi mananca sufletul din apartamentul de langa. As fi foarte blanda cu acest animal, daca ar fi fost un dulau de 1 pe 2m, un doberman, ciobanesc german, pitbull, labrador, husky sau oricare altul care seamana a caine...dar cand e vorba de o imitatie ieftina de patruped de 10-20 de cm, care are o gura mai mare ca o pisica Chesire, atunci am o problema. Pentru mine asta e una din engimele vietii : de ce, pentru numele lui Dumnezeu ai vrea un astfel de caine in casa? Sunt inestetici, cu niste plamani imensi, si cu un latrat pitigaiat, care seamana cu tipetele prizonierilor torturati din Evul Mediu. Cainii de meserie ar trebui sa protejeze stapanul...nu sa le dea atacatorilor posibilitatea de a calca pe ei. Si, anyway, chiar daca nu il tii pentru protectie, ci doar pentru joaca si dormit cu el in pat, or whatever, parerea mea e ca ar trebui sa ai pe ce pune mana si nu sa il cuprinzi cu mana. Daca as vrea asa ceva , mi-as lua o pisica: aceleasi dimensiuni, dar mult mai calma si calculata decat un zvapaiat pe care ai putea calca din greseala, in toata agitatia lui. Nu stiu daca voi aveti un asemenea caine, sau indragiti asemenea caini, dar eu prefer de un milion de ori ca un caine adevarat sa imi sparga paharele si sa imi darame mobila , decat o creatura subdezvoltata, venita parca din ultimul cerc al iadului. Hakuna Matata, guys...week-end placut. Peace;)
Nu stiu cati dintre voi s-au uitat sau se uita la Friends, dar cei care stiu isi aduc aminte ca dupa ce Rachel si Monica au stat 5 ani impreuna in casa, a venit un moment in care Rachel trebuia sa se mute, ca sa vina Chandler sa locuiasca cu Monica....si e o replica de genu' :"It's the end of an era", care se potriveste perfect situatiei curente. Pentru mine prietenii sunt un factor crucial in viata mea, asa ca atunci cand vorbesc de un prieten nu tratez subiectul usor, ci cu un curaj brut. Prieteniile pe care mi le-am facut de-a lungul anilor nu sunt invelite in sticla subtire ci sunt protejate de cel mai solid material.
"Happy is the house that shelters a friend!"---din pacate, nu mai e asa.
Cred ca multi v-ai trezit dimineata cu un sentiment de lipsa , de gol...ceva nu era acolo unde trebuia sa fie. Mie imi lipseste o persoana geniala , care in decursul a 4 ani a devenit prietena mea cea mai buna. Am venit impreuna la Cluj si pentru 5 luni totul a fost perfect.
Visul frumos s-a terminat, poate ne-am distrat prea mult si nu ne-am gandit niciodata ca o sa vina un moment in care totul se va termina brusc.
Nu dau vina pe nimeni, poate doar pe viata asta care trebuie sa contrabalanseze momentele fericite cu unele de singuratate si dor. Roxi a plecat...nu stiu pentru cat timp, important e ca nu vreau sa intru in detalii aici. Nu vreau sa am regrete, desi poate in coltul mintii mele poate puteam face ceva ca sa intorc situatia. Uneori se intampla niste chestii neprevazute care nu tin de nimeni, si pentru a le scoate la capat trebuie sa te distantezi de ce aveai pana acum si sa pornesti pe alte drumuri. Viata e de cacat si iti trebuie multe incercari nereusite ca sa ajungi intr-un final sa reusesti.
M-am mutat luni seara intr-o garsoniera, singura...cole' a plecat duminica. Sincer, nu stiu cum o sa fie fara ea, cert e ca deja imi e un dor fenomenal de nebuna. Am stat si la Valcea singura si era foarte ok, dar acum 5 luni cu nebuna in casa si-au pus amprenta rau de tot pe mine. S-a terminat cu pistoalele, sau darts pe tabla cu Digimom, cu sampania si pizza de la miezul noptii , cu plimbarile regulate prin Polus Center, filmele de la cinema, cheltuieli de milioane pe mancare:)))sau berea aproape nelipsita din frigider, culmea improvizata dintr-un prelungitor in mijlocul holului, si reprizele de spionat, filmuletele de langa brad in care recitam scenarii despre invadarea lumii de roboti:))) si cate si mai cate nebunii ...
Clujul a ramas in pana de un om frumos cu o inima cat cerul de mare, iar eu am ramas fara prietena mea cea mai buna. Tot ce vreau e sa fie fericita, si poate cine stie...o sa vina un timp cand se va intoarce aici, ca va fi peste cateva luni sau ani, nu se stie. Cole', te iubesc si ai grija de tine. Orice ai face si oriunde te-ar duce viata sa nu uiti de tembela ta din Cluj:*:*I'll be seein' ya[oth style:))]. Hakuna Matata, guys... Peace;)
Nu am mai postat nimic in ultima perioada, din diferite considerente. Prietenii mei apropiati stiu ca am trecut printr-o faza ingrozitor de proasta, drept pentru care acum culeg ponoasele.Am simtit stari cu care cu am mai avut de a face niciodata, si care mi-au afectat intr-o anumita masura toate perceptiile dupa care m-am ghidat o viata intreaga. Am aflat ca ca am multe slabiciuni, ca nu pot incerca sa fiu perfecta in multe situatii pentru ca imi fac singura rau si ca fiecare om are momente de cadere psihica in care crede ca el e de vina pentru tot ce se intampla in jurul lui si ca nu merita sa fie ajutat...Au fost zile in care nu ma ridicam din pat, mai mult chiar ma bagam cu totul sub plapuma, luam laptopul si ascultam melodii atat de depresive incat acum cand ma gandesc la ele imi vine sa imi bag unghia in gat...
Poate trebuia sa simt si toate astea la un moment dat, sa ma faca sa realizez ca uneori viata e de cacat si ajunge sa te doboare cand te astepti mai putin. Slava Domnului ca am trecut peste toate astea si acum ma pot concentra din nou la lucrurile care imi dau mie satisfactie si pe care, realizandu-le pot sa aduc zambete si pe fetele altora. Eu asta sunt, o persoana zglobie, cu zambetul pe buze, extrem de sarcastica care incearca sa acopere latura nefericita a lumii in care traim. Poate cei ca mine sunt considerati niste specimene, crezand ca prin faptul ca luam totul ca o joaca putem da impresia ca viata e usoara si frumoasa, dar asta suntem si asta e rolul nostru si pentru asta nu ar trebui sa fim judecati sau numiti superficiali si irealisti. Dimpotriva, sunt foarte realista dar asta nu inseamna ca trebuie sa o arat, ca trebuie sa construiesc o baza pe seama asta....pur si simplu aleg sa ignor instanta asta si sa ma concentrez pe lucrurile care imi dau mie satisfactie sufleteasca si de asemenea, celor din jurul meu.
Sunt fel si fel de oameni pe lumea asta, fiecare avand trasaturi definitorii, si fiecare ar trebui inteles asa cum e, fara a incerca sa il schimbi. Nu trebuie sa judeci si nu trebuie sa critici doar pentru ca exista diferenta aia care traseaza limita dintre tu si el/ea. Fiecare traieste asa cum vrea si asa cum crede, nu exista nicio regula nicaieri care sa spuna ca trebuie sa facem cuiva pe plac, ca trebuie sa ne luam dupa modul de viata al altcuiva ... Suntem diferiti si ar trebui sa fim mandri de asta, asa ca eu nu o sa ma schimb, chiar daca am realizat pe propria piele ca si o persoana extrem de fericita poaate avea momente de depresie, si careia i se pare ca se sfarseste totul intr-un anumit moment. Nu e asa deloc, te aduni si treci peste...daca nu prin vointa, atunci prin dorinta de a-ti demonstra tie ca nu o sa te schimbi asa usor si ca vei ramane cine ai fost pana acum indiferent de ce trairi daunatoare ai parte intr-un anumit punct al vietii.
Asa ca eu sunt aceeasi persoana care am fost pana acum si o duc chiar bine:))Urmatorul meu obiectiv e sa imi fac un post de radio, si sa continui sa le ascult pe cele coreene pe care mi s-a pus pata...sau un podcast, si ala mi-ar place:D Anyway...fiti fericiti ca de cacaturi nu o sa scapam niciodata, dar daca sunteti oameni cu un serios chef de viata nu o sa le bagati in seama:))) Hakuna Matata, guys. Peace;)
Sunt nervoasa, ma simt ciudat numai zicand asta, pentru ca de cate ori am trait si experienta asta nu am vociferat-o. Ma simt vinovata ca sunt nervoasa....mda cred ca am probleme grave:))) Nici acum nu pot fi serioasa. Am atatea ganduri ascunse adanc in subconstient si ma tin la ele cu furca sa nu evadeze, deoarece imi e frica ca as putea determina oamenii sa isi schimbe parerea despre mine. M-am straduit toata viata sa imi construiesc o personalitate pe gustul celorlalti, ca poate am uitat sa tin cont de lucrurile care imi dau mie starea de bine si de pace. Pentru ce te chinui atat sa nu superi oamenii?De ce de 20 de ani ei sunt mai importanti decat tine, iar tu ajungi mereu pe ultimul loc. Nicio fapta buna nu scapa nepedepsita, nu? Chestia e, ca facand asta te pierzi de tot, nu mai ai initiativa, curaj sa incerci lucruri si lasi strainii sa iti controleze viata. NU zic ca atitudinea mea mi-a adus numai nefericiri, din contra m-a ajutat sa imi creezi legaturi stranse cu oameni geniali, care o sa imi fie prieteni toata viata. Dar asta nu inseamna ca nu am suferit niciodata...au fost destule momente in viata asta cand m-am simtit ca un nimic, din cauza unora care se cred importanti cand chiar nu au de ce. Stateam si ma uitam la ei, la aerul de superioritate pe care il emanau. De ce ar fi ei mai importanti ca mine, sau de ce iti intorc unii spatele cand tu nu ai facut nimic sa meriti asta. Cateodata...life sucks...hard...si nu iti mai ramane nimic de facut decat sa inghiti si sa mergi mai departe. Dar nu e totul asa usor, sa uiti, sa nu te mai gandesti... Asa ca te adormi cu gandul tot la ei, si nu la tine. Nici in somn nu poti renunta, te macina , te determina sa iti faci inima rea, iar pana la urma ajungi la stupida concluzie ca tot tu esti de vina. Da, oameni buni, mai sunt si creaturi din astea pe pamant, iar eu sunt clar una dintre ele:)). Recurg la sarcasm si la glume ca sa ascund ceea ce simt cu adevarat si ajung sa rad de tot ceea ce simt ca m-ar putea face sa sufar. Nu stiu daca e cea mai buna metoda, dar e singura pe care o stiu, si pe care o exersez de atata timp.' Oamenii asteapta multe de la tine, asteapta sa fii trist, asteapta sa fii vesel, asteapta sa-i binedispui, sa le spui o gluma, sa faci un comentariu sarcastic, asteapta o frantura din ceea ce ei nu au. Nu mai conteaza nimic, trebuie sa te pliezi dupa noile cerinte. Daca nu esti frumos trebuie sa fii inteligent si invers, daca nu esti talentat trebuie sa fii inventiv si viceversa, daca nu ai ceva trebuie sa compensezi cu altceva... Poate e mai usor sa scriu aici despre astea...nu stiu de ce, pentru ca nu am intentionat sa fac niciodata blogul asta atat de personal, dar se pare ca e singurul loc unde pot spune ce simt cu adevarat:P.
In urmatorul paragraf o sa ma contrazic singura, si nu stiu de ce. poate sa mai usurez tonul grav din ceea ce am scris pana acum.
Uneori exagerez cu cantitatea de ironii pe care le scot pe gura dar asta e singurul lucru pe care nu il pot schimba la mine, niciodata. Au trecut atatia oameni prin viata mea, care intelegeau perfect ceea ce faceam si spuneam, dar au fost si atatia care, sa zicem, nu erau pe aceeasi lungime de unda cu mine. Nu am stat niciodata, insa sa judec oamenii, sa-i descos sau sa ii intreb de ce nu pot intelege ca unele chestii chiar nu sunt atat de serioase, si din cand in cand poti sa mai si glumesti pe seama vietii pe care o traiesti, right? De ce vrei sa complici totul, de ce vrei sa fii sobru si incruntat, de ce vrei sa dai impresia ca tu chiar stii ce e cu toata existenta asta, si ca te straduiesti atat sa ii cauti intelesuri . Imi trebuie un papagal, si chiar vorbesc foarte serios. Poate daca asa avea o asemenea creatura langa mine care sa imi repete toate “afirmatiile” pe care le fac, ca sa nu le zic nonsensuri sau lucruri care si-au uitat logica normala undeva agatata intr-un copac, cred ca nu m-as mai simti ca si cum sunt singura care intelege modul meu de exprimare. Ce-i drept , chiar daca ceilalti nu inteleg ce zic, am satisfactia ca in mintea mea onomatopeea "Duh!" e pe repeat:)), iar atunci un zambet tamp imi apare pe fata si ma simt bine, foarte bune:D
De ceva timp ascult incontinuu melodia celor de la 3 Doors Down, "She don't want the world", care a naiba sa fie ea, spune tot ce simt eu in momente ca astea. Yep, ma identific cu o melodie trista, gata cu "The Gummy bear song", sau "The duck song" sau oricare alt cantec idiot fara noima , facut special pentru oamenii mai putin profunzi, ca sa zic asa:))).Am terminat si cu postul asta plin de subiecte, to say the least...si nu imi cer scuze pentru ca l-am scris:D...cine vrea sa accepte, atunci ei sunt cei care conteaza, ceilalti pot sa se duca la peste, din partea mea...Poate ar fi trebuit sa vorbesc cate ceva si despre faptul ca am intrat in sesiune(asa si?:))). Sunt niste examene ca oricare altele , putin mai grele ce-i drept, but who cares?I don't..o sa treaca si astea asa cum trece totul, si la final astea nu o sa te schimbe cu nimic. Bafta si atat:P Hakuna Matata still rules! Peace;)
