Mi-am adus aminte acum cateva zile ca in copilarie eu aveam un prieten imaginar...
NU glumesc, chiar aveam si tot ceea ce faceam trebuia sa fie aprobat si discutat cu el; poate de acolo mi-am capatat timiditatea...
Nu mai stiu cati ani aveam , parca 7-8 oricum undeva pe vremea inceputurile mele educationale:))), dar din cate imi amintesc era cu mine si la gradinita.
Cred ca il chema Cip, nu pot sa imi aduc aminte exact. Parca il vedeam in umbra mea, cum statea el acolo si observa tot, iar cand mai faceam vreo prostie si se rastea mami la mine, cautam confortul lui Cip.
Desigur, mintea se dezvolta si cu timpul nu mai crede in asa ceva , dar asta nu insemna ca nu simteam un gol imens cativa ani mai tarziu. Aveam o groaza de prieteni buni dar Cip era plasa mea de siguranta...Nu vroiam inca sa cresc, nici acum nu vreau sa cresc.
De ce as vrea sa am parte de oameni fara nici un fel de principii , sau de studii superioare pe care le faci numai ca sa intri in rand cu lumea, sau cu un serviciu de cacat cu sefii care tipa la tine, sau cu un sot caruia nu ii pasa decat de el, de niste copii rasfatati pe care nu ii poti controla si de o moarte trista, fara nimeni langa tine.
Asta ar fi unul dintre scenariile sumbre. Nu am ales niciodata sa cred asta si mi-am creat o imagine proprie a lumii care ma inconjura, in care eram tot timpul vesela, in care nimic nu imi facea rau si, facand asta am uitat ca viata are mult mai multe straturi si ca trebuie sa treci prin toate ca sa ajungi sa fii impacat si multumit cu tine.
Mi-e dor de Cip...mi-e dor de vremurile alea in care ma simteam in siguranta in care primeam totul cu bratele deschise si nu imi era frica pentru ca stiam ca nu e dracul atat de negru si ca daca alegi sa crezi ca o sa ai parte numai de bucurii atunci asa va fi.
Mai e o luna si cateva zile si fac 20 de ani, mi se pare ireal , am impresia ca totul e pus in balanta si totul depinde de mine sa decid in care parte o sa o inclin.
Pana atunci nu renunt la hakuna matata si nu renunt la voi, oameni geniali, aia putini care sunteti...voi sunteti singurii care contati, restul sunt irelevanti.
In alta ordine de idei, am un vizitator weekend-ul asta, a veni mami si acum o sa ma duc sa o plimb prin oras. Oricat as vrea eu sa neg, e nasol sa stau singura, si pentru 2 zile pot sa ma simt iar ca un copil tont care vrea sa fie rasfatat.
Peace, guys;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu